Pui capul
pe pernă, răpusă de oboseala, ştii că vei adormi curând, sub acel cuţit care
separă conştientul de subconştient, dar mai înainte de scufunzi. Adânc, cu
ochii întorşi înspre creier, te prăbuşeşti. Şi nu este prăbuşirea aia
împiedicată, când tresari brusc din adormire pentru a te duce imediat pe lumea
ailaltă din vis. Încă eşti acolo, în camera ta, vezi (de sub pleoape)
dulăpiorul burtos, tabloul şi icoana de pe perete, şifonierul şi lampa, în
stânga ta, pe el. Şi îngheţi în prăbuşire, îl auzi pe el - alteori pe
altcineva, cine ştie pe cine - întrebându-te, spunându-ţi, chemându-te,
lamentându-se, şi îi răspunzi, măcar în cap, pentru că nu poţi articula niciun
cuvânt, buzele îţi sunt încremenite, vrei să-i atragi atenţia - "sunt
aici, mă auzi, mă vezi, nu pot să mă mişc, nu pot să vorbesc, scoate-mă din
groapa asta, trage-mă de mână, de picior, ciupeşte-mă, nu pot, nu
pot...!". Şi te afunzi tot mai rău, alunecând parcă într-o spirală
întoarsă. Şi ştii că nu trebuie să te laşi în voia ei, trebuie să ieşi la
suprafaţă, iar în capul tău dai din mâini, te zvârcoleşti la dreapta şi la
stânga şi ajungi să ţipi. Deasupra golului iese poate un geamăt abia auzit şi
nimeni de pe partea reală nu îl sesizează. Şi atunci apelezi la mantre, spui
Bucură-te, Marie de trei ori şi sigur vei ieşi, o faci şi, ce să vezi,
funcţionează, ai ieşit în realitate şi te poţi mişca din nou, camera e exact
aşa cum ai lăsat-o, omul sforăie netulburat lângă tine, căţeii nici nu te bagă
de seamă la picioarele patului, semn că nici măcar nu i-ai atins, deşi ştii că
te-ai zbătut ca un aproape-înecat. Şi dacă, de somn, pui capul la loc pe pernă,
de cele mai multe ori cazi la loc în vârtej, pentru că eşti atât de aproape de
vis încât abia ce-i poţi scăpa.
Chestia asta mi se întâmplă, cu câteva variaţiuni pe temă, de cel puţin 15 ani.
Mi s-a întâmplat când dormeam încă în casa părinţilor (iar tata, neurochirurg,
mi-a zis că ar putea fi vreun semn de overtiredness, sau chiar dimpotrivă, de prea
multă odihnă), mi s-a întâmplat în vacanţe (odată, la un somn atipic de după
amiază, când m-am luptat, în mintea mea, câteva ore să ies din
"leşin", pentru ca prietena cu care eram în cameră să îmi spună că
arătam de parcă eram moartă, n-am mişcat vreme lungă, chit că ea tot tropăia în
jurul meu, iar eu, de dincolo,
îi făceam semne ample şi disperate că nu pot ieşi din starea mea), mi s-a
întâmplat în noua mea casă, mi s-a întâmplat şi acum vreo câteva zile. Mi s-a
întâmplat când eram slabă, mi s-a întâmplat când eram grasă, când eram foarte
obosită sau doar pregătită să îmi închei ziua, mi s-a întâmplat la beţie, mi
s-a întâmplat la trezie, mi s-a întâmplat când să aţipesc la televizor, mi s-a
întâmplat în creierii nopţii, între două somnuri. Mi s-a întâmplat, în timpul
acestor "episoade" să văd şi să aud necunoscuţi în casă, să vreau să
mă ascund de ei şi să nu pot, să asist la scene între ei fără a fi luată în
seamă, să fiu ameninţată şi să nu pot riposta, să fiu atinsă, să fiu luată de
mână şi să nu mă pot opune, pentru că niciodată - dar niciodată, prezenţele ce
îşi fac prezenţa observată în imediata-mi apropiere nu au intenţii paşnice. Şi
nu-i vorba de vreun coşmar, că am şi d-ălea, şi destule, totul se petrece
într-o geografie imediată, perfect cunoscută, în contextul absolut identic al
realităţii în care m-am întins în pat. Cu beculeţele televizorului în faţă, cu
jocul de lumini şi umbre strecurat printre lamelele jaluzelelor semi-trase, cu
greutatea cunoscută a păturii cu care de abia ce m-am acoperit, cu
respiraţia regulată a partenerului dormind alături.
Pe vremuri, n-aş fi avut unde căuta ce mi se întâmplă, apoi episoadele s-au mai
rărit (câţiva ani la rând nu am mai avut deloc), apoi s-au întors, deci am
apelat la sfântul Google, unde, în sfârşit, m-am bucurat să aflu că nu sunt
singură. Mai mult, că ceea ce mi se întâmplă a dat (cu totul greşit şi pe
nedrept) numele visului cel rău.
Doamnelor, domnilor, vă prezint în cele ce urmează "sleep paralysis":
"Sleep paralysis is a phenomenon in which a person,
either falling asleep or awakening, temporarily
experiences an inability to move, speak or react. It is a transitional state
between wakefulness and sleep characterized by complete muscle atonia (muscle weakness). It is often
accompanied by terrifying hallucinations (such as an intruder in the room) to
which one is unable to react due to paralysis, and physical experiences (such
as strong current running through the upper body)."
"Sleep paralysis is a
broad term used to describe a variety of symptoms, but most closely associated with the
experience of waking from sleep (or waking at the point of entering sleep) experiencing
paralysis of the body. This can be accompanied by hallucinations, feelings of
fear and a crushing pressure on the chest."
Sigur, există acum şi o mulţime de mărturii, unele parcă scrise de mine. Cineva
chiar s-a străduit să şi le transpună în artă (în ceea ce mă priveşte, mult
prea suprarealiste având în vedere tocmai realismul ce caracterizează această
manifestare).
"Conceptual
photographer Nicolas Bruno has suffered from sleep paralysis
since he was 15. In confronting the visions, and feelings of fear and
helplessness, that can accompany this phenomenon, Bruno has discovered that
transposing the notes from his sleep-paralysis journal to his photoshoots
provides him a powerful therapeutic outlet."
(Fotografiile lui Bruno, aici)
"I can see everything
(or at least it seems like I can) but I am unable to move. It feels like if I
don't make every effort to move I will be stuck like that forever. I usually
have to start by wiggling a toe, or a finger, and then keep that momentum going
until I fully wake. It takes an extreme amount of effort and if I don't keep
the effort constant, I have to start all over again."
"I've never had any visual encounters but when it happened the first time
I was laying on my left side and started to feel that pressure on my chest.
When I realized I was paralyzed and started panicking, something whispered in
my ear "Just coming in to say goodnight." That's when I felt like
something was pushing me towards the edge of my bed. Terrifying shit."
"Sometimes I feel like I'm being dragged somewhere or just constantly feel
like something is touching me along with muffled voices.[...]The worst thing is
when you try to fight or call for help. Your voice doesn't work and your body
will not respond. You just feel helpless."
"The hallucinations are always evil. Even if I can't see anything, there
is an overwhelming presence in the room and it is always evil. I can't move.
I'm stuck. The evil is pulling on me deeper and deeper. I can't cry for help. I
can only breath heavily as fast as I can. Hoping someone will hear me breathing
so loud and will come shake me out of it. I try and move a finger. Come
on finger! Why won't you just move?! It's going to get me!"
"I absolutely cannot fall asleep on my back or sleep paralysis is pretty
much inevitable. Side note: Have you ever "woken" up, gotten out of
bed, started your day only to realize you're actually still stuck in your bed?
I think it's called false awakening. Sometimes it repeats over and over until
you actually wake up. That is the worst."
Mulţi povestesc despre apariţii demoniace care li se cocoaţă pe stern şi nu îi
lasă să respire. Majoritatea. Situaţia pare parcă desprinsa din tabloul lui Fuseli. Mie asta nu mi s-a întâmplat,
"străinii" sunt percepuţi eventual ca nişte siluete întunecate,
cuprinse doar cu vederea periferică.
M-am împăcat cu situaţia, între timp. Ştiu cum să ies la suprafaţă, chiar daca
uneori mă tentează să văd până unde mă pot scufunda (deşi am eu o teorie despre
unde duce vârtejul ăla)...